sâmbătă, 9 iunie 2012

Sora mea


De cand ma stiu pe lumea asta am o sora a mea. De mana la gradinita, de mana la scoala si la facultate, de mana inca pe strazi. Ziceam "buna ziua" in cor si lumea ne stia pentru asta de cand eram doi piscoti.

Cand ai o sora nu poti simti numai de una singura. Cu ea am invatat sa ma bucur cand era bucuroasa, sa o incurajez cand avea parte de tristeti, sa fiu darnica si sa o tin de mana cand avea nevoie de asta. Ea e toate acestea. Mai mult decat mine. Si asa devii un om bun pe Pamant. Ea e un om mic, dar in trupul ei mic se afla o mare ocrotire din iubire. Si cand plange o face cu tot sufletul, iar cand rade e la fel. Dar cea mai dulce e cand copilareste si imi canta peltic "Vitezomanul Gica".

Cand eram mici, un nene ne-a spus ca semanam ca doua picaturi de ciorba. Inca mai rad cand imi aduc aminte. Si inca ne confunda lumea ca si cand am fi gemene. Dar nu asta conteaza ci faptul ca, daca una primea o bomboana la scoala, cealalta avea parte sigur de cealalta jumatate. Sau faptul ca intr-a treia ii rezolvam problemele ei de-a patra la mate, iar ea prelua sarcina de a cere voie parintilor la joaca. Dar nu era conditionat.

Cand sis' a trebuit sa se opereze de apendicita, eu m-am dus la invatatoarea ei, plangand, sa-i spun ca sora mea o sa moara. Cred ca a fost primul moment constient cand am realizat cat tin la ea. Inventa tot felul de lucrusoare pe care sa mi le faca cadou de ziua mea. Am si acum o scrisorica de la ea, dar in minte mi-a ramas imaginea plicului acela galbui, desenat in cerneala si culoare maronie facut din nimic, dar cu multa iubire. 

Ea a fost adeseori avantul meu in lume. Pentru ca ea a fost cu un an inainte si a luat viata in piept, iar eu am venit cu niste lectii invatate din urma. Pana la un punct. Si inca ma iarta cand o cert, si inca e asa de buna cu mine, si inca ma intelege cand eu sunt neintelegatoare. Simte cand nu mi-e bine si ma ia in brate, iar mie imi vine sa ma pierd cu totul acolo. Stiu ca va fi mereu cel mai aproape. Si stiu ca, desi fiecare si-a cladit drumul intr-un fel, cand suntem departe, dorul ne face mereu sa ne cautam una pe cealalta.

Iar daca nu ai avut runde de bataie cu sora in copilarie, nu ai trecut prin fratie. Asa ca am facut-o si pe asta cu varf si indesat, dar am invatat ca in viata nu e nevoie de asa ceva pentru a te face inteles. Niciodata nu ne param, desi o incasam in egala masura una de la alta, iar pedepsele erau primite egal. Si disputele erau dureroase, cu semne uneori. Iar mami stia mereu ca puii ei nu au fost cuminti. Cu o sora inveti sa faci echipa in viata, pentru mai tarziu. Sa spui ce ai pe suflet, dar apoi sa imbratisezi.

Nu conteaza ce varsta are azi, ci ca ea e o raza de soare pentru care voi fi recunoascatoare toata viata mea. Iar restul sta scris in anii scursi, traiti mereu la patrat. Amintiri puzderie cu doua fetite ce poarta rochite albastre si se tin de mana.

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=UePDEsQGHvo&NR=1

2 comentarii:

CGphotofolio spunea...

si eu am o ''sis'' a mea draga...citind gandurile tale mi-am dat seama ca demult nu i-am spus ce mai simt...uneori ne pierdem in trecerea timpului si credem ca este suficient ca sora sau fratele, sau parintii stiu ei acolo in sufletul lor ca tinem la ei sau ca e suficient sa vorbim cu ei in gand si in suflet, in loc sa le spunem si sa le aratam direct cat de mult inseamna ei pentru noi. sau poate ca fiind departe ne e mai usor asa sa trecem peste acel DOR. iti multumesc Ana pt aceste randuri. Dumnezeu sa aiba grija de voi si sa va ocroteasca.

nami spunea...

Uneori ne e greu sa ne manifestam sentimentele. Asta si pentru ca lumea ne vrea puternici, rationali, iar noi consideram ca e bine asa.

Niciodata nu e tarziu sa dai drumul unor cuvinte. Si daca vei sparge gheata, restul va veni de la sine. Ai sa vezi ;))