luni, 19 martie 2012

Delicate


(Multumiri pentru fotografie catre Anna Nemoy)

In ultima vreme simt nevoia de lucruri simple. Cum ar fi sa nu-mi mai storc creierii printr-un birou, ci sa o iau la sanatoasa si sa simt miros de pamant. Cum ar fi sa alerg iar dupa flori si sa fluture cearsafurile proaspat spalate pe culme. Sa stau la soare si sa admir trandafirii de pe alee. Sa ma duc cu familia la gratar, in vale, de ziua mea. Sa colind gradinile si sa adun plante medicinale pentru iarna. Sa ajung seara acasa, cu picioarele prafuite dupa ore de joaca.

Sunt putin ticsita de agitatie, zgomot, oras, tehnologii, sosele, scartait si carburanti. Vreau sa bata putin vantul in mintea mea. Sau sa reusesc sa sparg aceste geamuri care ma inconjoara , sa las razele sa intre, aerul, viata. Sa se opreasca toate strategiile de marketing undeva in aer, eventual sa explodeze. Sa nu mai fie atatea reclame la orice pas, atata manipulare. Sa inverzeasca padurea si sa absoarba toate nelegiuirile Pamantului. Sa fie lumea mai buna!

Am pofta de muzica simpla, de o carte usoara, de o plimbare linistita, de flori cu parfum, de dulciuri din Moldova. Si de soare cald, de ploi prafuite care sa ma prinda cu cartea in mana. Vreau sa vad oameni cu umbrele colorate, sa primesc multe lalele si sa miroasa in casa a chiparosi pastrati in cani cu buline. Sa-mi cante sora mea din chitara sau sa crosetam impreuna in balconul nostru cochet.

Am primit o carte cu drag. Cu mult drag. "Ratiune si simtire". Dar inca nu am luat randurile la rastalmacit. Tocmai ce am terminat de citit despre omul Iisus si am simtit o liniste in mine cand am inchis-o. Am putut sa-mi simt creierul eliberat si sufletul pregatit pentru o ruga. De aceea am ales sa incep ceva fara pretentii acum, ceva care sa lase sa se sedimenteze in mine ceea ce am acumulat in aceste saptamani.

Si melodia care se incadreaza perfect in starea aceasta de pauza pe care mi-o iau din cand in cand, este Eddie Vedder - Society. Dar va spun: vedeti si filmul a carui coloana sonora este! Mai ales! Despre a trai cu tine si natura, despre revenirea la origini si nevoia de nimic in afara de ceea ce se gaseste pe pamant in stare cruda, despre tragedii individuale si nu numai.

vineri, 9 martie 2012

Asteptam autobuzul de noapte


Am ajuns la numarul 111, iar ceasul este 9 si 11. A fost, de fapt. Coincidentele astea!

"Nonstop looking" este incercuit pe o bucata de ziar dintr-un film ce inconjoara 11 septembrie. Si cred ca este momentul in care fac acest lucru. Caut. M-am gasit pe mine si am mai gasit alti cativa oameni in jurul meu. Asemeni mie, cu ambitii, cu fluturi in stomac, cu caldura in mainile ce mangaie, fara bani prea multi in buzunar pentru ca ii cheltuiesc pe vise implinite, cu capul in nori si tineri mereu.

David spunea intr-o seara, dupa un concert: "Fratilor, m-am indragostit!". A fost o replica care mi-a ramas nu pe scoarta, ci in muschiul inimii si pe care nu cred c-am s-o uit prea curand. Nu mi s-a intamplat sa aud pe cineva care sa spuna chestia asta cu atata bucurie, mai ales pe un barbat. "Daca-i motiv de bucurie, sa ne bucuram :-))", mi-a raspuns ulterior. Ti-am spus ca o sa scriu despre asta!

Ghana e tara din care astept sa se intoarca o prietena careia trebuie sa ii spun de ce iubirile se pierd si vin altele noi. Pentru ca vin. Te redescoperi si iti dai seama ca nu ai pierdut nimic, ci doar ai castigat. Iar dupa toate astea, se intampla. Oamenii aceia cu care te duci la concerte, sau la care dormi peste noapte, sau cu care imparti un covrig cumparat din ultimii lei te suna si iti spun ca sunt mandri de tine sau iti ofera o zambila sfioasa, in prima zi de primavara. In ziua 8 a lui Martisor unii dintre ei infloresc lalele ca razele de soare, cu parfum de ochi senini... pentru tine. Si unde mai punem ca iti cumpara o "cheia sol", te duc la caldura in masina si cauta postul Radio Guerilla sa iti faca pe plac!? Iar acasa te asteapta o ciocolata pe birou. Amaruie, dar dulce, de la sora cu care ai impartit toata viata chiar si o bomboana. O "jertfesc" acum, in timp ce privesc la "Carnaval" si cade ploaia, peste cei doi iubiti ce fac dragoste, peste praful secetei de pana acum.

Briosele de la Agapitos au ramas pentru azi. Le-am impartit, alaturi de un ceai cu zahar brun, "My morning Jacket" si un zambet molipsitor cu un "jolie garçon" pe care l-as tine in buzunarul unei camasi in carouri si as purta-o la infinit. Telefonul suna, suna... si se aude un clinchet de voce: "Ce faci, dragule?" Si vorbele nu incap in minutele gratuite. Si se tot aude acea voce cu care m-as trezi si as adormi in fiecare zi, care imi insira cum a fost la munca, ca si-a luat bretele verzi, ca se duce acasa si ca maine ne vedem acolo la... 11 juma'.

Cat am asteptat sa pot sa spun din nou: continua sa crezi!

La un moment dat intelegi primavara. Privesti in urma cu un zambet nostalgic, dar fara furie, acea furie care aluneca cu metroul in ochii oamenilor ce nu reusesc sa se plimbe cu autobuzul. Iar dupa ce privesti putin in acel trecut si iti pui lectiile semn de carte, citesti coperta finala si acolo esti tu, cel ce ai reusit in sfarsit sa iti aduni o gramajoara de lucruri frumoase si de oameni care te iubesc.

Imi vine in minte o imbratisare recenta, cand cineva m-a luat pe sus si m-a invartit ca un carusel. Am simtit ca sunt mai usoara decat picaturile din stresini. Si ma gandeam sa nu-si franga spatele cu mine, dar radeam si secundele se faceau mari.

De-acum se face seara, asa ca ramane pe maine la 11 juma' si pe mai incolo. Asteptam impreuna autobuzul de noapte.