miercuri, 23 noiembrie 2011

Despre fotografie (2)


A devenit o moda sa fii fotograf si trebuie sa recunosc ca da bine, mai ales in anul 2011. Din pacate, sunt oameni care cred ca o fotografie buna e una "la moda". Ceea ce nu stiu este valoarea pe care o are fotografia pe care o fac pentru cei cu adevarat pregatiti sa critice o fotografie. Conteaza sa primeasca aprecieri din clicul mouse-ului, dar uita ca o apreciere spusa in particular face mult mai mult pentru dezvoltarea lor. Daca plusez putin, as spune ca traim in niste timpuri in care, uneori, aparatul foto se poarta  drept accesoriu.

Sa vorbim putin despre profesori. La noi in tara exista cativa profesori de fotografie, unii cu pedagogia in sange si ceva mai putin talent, altii cu ceva mai mult talent si cu mai putina pedagogie. Important e ca exista cateva scoli, ca doritorii pot invata cateva lucruri de baza pe care, daca sunt motivati si pasionati, le pot asimila asa cum trebuie. Dar unele scoli te formeaza in directia in care s-a format profesorul: si asta nu e tocmai bine uneori. Mai exista si cateva universitati si academii despre care am inteles ca fac o treaba mai buna, desi nu la fel de buna ca acum ceva ani. Concluzia mea este ca renteaza sa te scolesti singur si sa ai pe cineva cu care sa te indemni la acest lucru. Sa ai modele, sa te inspiri din munca altora, din ceea ce spun ei. Dar e frumos sa te intalnesti cu oameni noi, oameni frumosi, oameni care iti pot da un imbold spre creativitate si sa incerci ceva ce nu e neaparat domeniul tau de interes in fotografie.

[Foto: Mihnea Ratte, de la un eveniment la care am participat]

vineri, 18 noiembrie 2011

Ploaia (La pluie)


Imi sta in gand sa scriu de ceva vreme despre ploaie. E posibil sa o mai fi facut, dar cred ca acum e cazul sa imi readuc aminte de ea, dupa ce am facut urarile cu pricina cuiva drag, cuprinzand belsugul si tumultul ploii, dar si linistea ei.

Imi place ploaia de cand cineva m-a invatat sa o vad altfel decat ca pe un fenomen mohorat. Si am dat si eu altora aceasta bucurie. Da, e fain sa te strecori printre boltocile de pe trotuar, cu pasul strengarului din copilarie. E placut sa te gandesti la un somn profund, la o carte buna, la o seara la mansarda cu picuri tropaitori si cu iubirea langa tine. Si nu stiu daca ati dansat in ploaie, la un concert, cu oameni dragi si zambitori alaturi, nu stiu daca ati alergat doi sub o singura umbrela, pe o ploaie torentiala, spre un loc cald, dar in care trebuia sa ajungeti cu o saptamana mai tarziu. Aceste momente v-ar fi schimbat un pic parerea.

Mai sunt oameni care indragesc ploaia si carora le plac ceturile si vantul ei. Si poate nu e asa rau sa stim ca pamantul se mai curata de praf. Si poate ca am ras cu totii atunci cand a plouat cu soare, atunci cand rochita domnisoarei s-a udat si a dezvaluit forme rotunde, atunci cand umbrela s-a rupt si am ramas cu capul descoperit sau cand ne-a patruns in nari mirosul incins al pamantului sau asfaltului potolit de picuri grei.

Lucrurile iau intorsaturi. Ploile anunta si ele schimbari. Pacat ca ploaia nu poate sterge si suferinte, nu poate mangaia suflete intristate pentru iubiri neimplinite.

Dar dupa ploaie, uneori, apare si curcubeul.
http://www.youtube.com/watch?v=NUh0i7tJpTk&feature=related

vineri, 11 noiembrie 2011

A fost si 11.11.11


Am pierdut un pariu azi, dar nu-i nimic. Partea frumoasa este ca nu am ucis sperantele. E pacat ca in lume multe cuvinte mor in creier.

Azi mi-am luat libertatea de mana si ne-am plimbat pe sub cerul de nori. Imi rasuna si acum in cap vocile din piata, suprapuse ca niste frunze cazute pe pamant. Pe la 5:30, citeam. Dimineata. Ce zi posomorata, iar oamenii spuneau ca sunt ca un soare azi. Cand astepti ploaia, faci abstractie. La fel cand iubesti oamenii. De aceea am si avut emotii cand am pasit pe urmele de pe trotuar. Dar mi-am indeplinit misiunea.

Asa ca, recunosc: iubesc vantul acestei zile, cu tot cu sufletul sau.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Cand ma asez seara in pat


Eu, eu ma gandesc la viitor atunci cand inchid lumina si ochii, iar intunericul cheama pe mos Ene. De ce? Nu stiu. Oi fi optimista? Voi sa-mi spuneti, cei ce va ganditi la ziua care a trecut.

Singurul lucru pe care incerc sa-l fac zilnic este ceva pentru mine, pentru inima si amintirile mele. Dar nu privesc la ele seara, ci imi fac planuri pentru ce va urma. Prea ades am auzit asta, ca oamenii trag linie la ziua ce-a fost. Chiar si saptamana aceasta. Si am cazut pe ganduri. Eu port dialoguri, monologuri, si planuiesc, visez cu ochii inchisi. Imi fac sperante si ma rog pentru ei, dragii mei. Dau sarutari de noapte buna invizibile si cer ocrotire; privesc in urma doar pentru emotii puternice, cu efect de bule de apa minerala.

Saptamana trecuta, un muncitor cu maini aspre si unghii asuprite citea Borgia la metrou. In seara aceasta o fetita topaia pe langa mama ei, pe trotuar, fericita ca e copil. Pe strada Atena a venit toamna cu frunze aromate. Pe biroul meu de la serviciu, am gasit un buchetel de crizanteme colorate, cu mireasma mentolata. Fata cu dreduri ii povestea ceva baiatului cu dreduri, iar baiatul cu palarie neagra o tinea de mana pe fata cu esarfa verde si suvite portocalii. La Unirii, la bancomat, doua prechi se sarutau alaturi. Pe acestea vi le povestesc voua, dar nu le pun deasupra liniei, dupa ora 23.

Iar cand stiu ca urmeaza o calatorie sau o iubire, nu am somn si chinui neuronii cu sinapse suplimentare, facandu-mi hatarul de a ma amagi. Bucuria nu are liniste.