sâmbătă, 27 august 2011

Nunta varului meu


Da, dragii mei, mi s-a insurat frumusete de var. Inalt baiat, brunet, bine facut. L-a luat sibianca la o invartita si ametit a fost. Eeiii... eu glumesc acum. Sa le fie intr-un ceas bun, ca de iubit se iubesc si tare imi sunt dragi, si ei, si fetita lor!

Dar eu vreau sa va spun peripetiile, ca nunta fara nabadai nu exista.

Pornim noi la drum: eu si sora mea, ca doua margarete. Ne intalnim cu rubedeniile mirelui, unele indoliate de curand, gablontate si d&g-ite de la manelism putere ca dehh, romanul asta nu prea stie ce-i ala bun gust. Luam maxi-taxiul pus la dispozitie si pornim catre Sibiu. Drum lung. Mergem ce mergem si vedem noi ca soferul nostru o ia cam incet pe DN-eu. Ne zicem ca o fi mai prudent el asa si ne vedem de ale nostre. Zice-se, ca "agoniile si extazul" nu prea merg cu PRO FM-ul, cu limbajul becalian al unui unchi plin de perle verbale si cu glumele deochiate ale versatilor din spate. Las cartea deoparte si incep eu sa "miros" ceva. Jumatatile de ora pazite ca butelia se tot scurg, iar soferul nostru merge cam cu mortul. Ne ardea sa prindem slujba in biserica, iar nenea nu stia ce-i nici acceleratia, nici depasirea. Am tacut ce am tacut, dar la un moment dat nu m-am mai putut abtine (doar am avut de la cine invata) si am inceput sa "intep" din spate cu glumite piperate, poate s-o simti omul. Propun sa ne tracteze doua motociclete care au trecut repejor pe langa noi sau poate sa pedalam, doar -doar om ajunge si noi la timp. Ii promit o statuie pentru prima depasire si ma inchin in gand cand isi ia inima in dinti si volanul de coarne si indeplineste acest lucru, pe la kilometrul 100. Totalul: 3 depasiri in 180 km. Faceti si voi un calcul de cacaiala. Eu dadeam in clocot ca o oala pe aragaz, iar omul neiesit din areal nici macar nu stia Sibiul. Noroc tot cu noi, sustinatoarele din galerie. Nu mai zic ca, la o frana mai brusca, o domnita din spate incepuse sa faca gura ca ii sta inima, saracuta, din cauza franelor bruste ale soferului pentru ca ii moare copilul. Ce-i drept, la singura frana, mama-sa o luase la sanatoasa de pe locul pe care il ocupa, dar cum poti crede in numele drobului de sare ca o sa facem accident cand noi harcaim cu 70 la ora?

Ajungem deci si intram in biserica: eu cu blugi si tricoul meu pe care scrie "I shoot people", altii in pantaloni scurti, maiou si slapi, care de care mai gatiti. Ma gandeam ca poate ma ia preotul de o aripa si ma scoate frumusel afara pentru "blasfemia" inscriptionata rosu pe negru.

Dupa o slujba frumoasa, in care toata atentia s-a mutat de la miri la aparitia noastra ingenua, fugi repejor in masina, da textila jos, pune alta textila, arunca cu blugi, sutiene, ciorapi, adidasi, prinde floarea si breteaua, pune bijuteria si uite asa iesim noi ca doua divine din masina si mergem sa ne pozam cu mirii in Piata Mica.

Restul a venit de la sine: am mancat in vreo 7 randuri (nenicaaaa, nu am mancat atat in viata mea!), am baut vreo 3 l de... apa, am jucat toata seara, am facut furori si cuceriri. Acum ma uit la saracul meu picior luat la rost de tocul subtire ca un dinte de grebla al unei domnisoare la vreo 70 de kg care a gasit de cuviinta sa topaie direct pe mine.

Si unde mai pui ca, dupa toate astea, in nebunia din masina, m-am intors fara tricou acasa. Ei, nu doar cu lenjeria pe mine, ci cu rochie si cu blugi. Merge si asa!

Una peste alta, a fost o nunta pe cinste. Saracul sofer, la cate i-am pus pe oase, cred ca ma viseaza si acum. Dar noi trebuie si ne face placere sa revenim la viorile si chitarile noastre.

http://www.youtube.com/watch?v=sstr3gkCuto&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=sJXXxIj2EXo&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=sojqJsVtFMo&feature=related

marți, 23 august 2011

Casa si acasa


Cand devii un calator cu chirie pierzi pe "acasa" in amintiri. Cam asa ma gasesc de cand am adunat vreo 9-10 adrese in portofel. Ani in plus, etaje mai sus.

"Cel mai acasa" se gaseste la adresa din buletin. O adresa cu alee de piatra, marginita de trandafiri, carciumarese, zambile, ghiocei, barba imparatului, ochiul boului, flori de piatra, nemtisori, zorele si nu mai spun ca ma insir prea tare. O casa mare, primitoate, trudita mai bine de 20 de ani, cu balcon roscatiu de lemn, bolta de vita, cu holda la dreapta si imprejmuita cu gard de lemn. Seara te adulmeca parfumul de cimbru si mirosul florilor. Daca mirosi mainile mamei, tot a cimbru iti adie pe la nas. A gatit iar ciorbita buna!

O gradina mare inconjoara curtea si acolo se fac fructe si fan plin de flori. Acolo am copilarit si pe drumul plin de pietre. Dar gradinile sunt moi. Si viata la munte e asa curata si vioaie!

"Acasa" din buletin ma asteapta un tata incaruntit si o mama arsa de soare. Tati cu un ras sonor, mami cu un zambet rotunjor. Intru pe poarta: are un sunet pe care il pot reproduce in minte oricand. Catelusa incepe sa latre. Apoi rasuna vocile parintilor. Si imi bag nasul in flori, ma asez cu picioarele incinse pe scara rece si beau o cana cu apa de la fantana.

Acasa e locul acela asezat pe tarana de munte, unde zilele sunt blande, linistite.

Cineva drag a sarutat pamantul cand a plecat in lume si i-a promis ca se va intoarce la el. Eu mi-am promis sa plec la Bucuresti. Poate mai departe. M-a primit aspru, dar ne-am completat. Totusi, unde e "acasa" aici? Cateodata te trezesti dimineata si te intrebi carui loc apartii, carui scop. Esti intr-o casa straina pe care o locuiesti pe jumatate. Ca un om fara tara. Ai vrea sa te cuibaresti in locul tau si numai al tau. Sa stii ca e la tine. Ca cineva te primeste ca intr-o imbratisare calda careia ii apartii. 

Si cu cat trece timpul, de fapt nu stii daca mai exista acasa. Esti al tuturor, esti al nimanui. 

marți, 16 august 2011

Profesorul agricultor

Ne-am astepta sa gasim oameni "invatati" in biblioteci, in academii, universitati, ministere, institute s.a., dar nu prea ne-am astepta sa dam de astfel de oameni in piata, locul de unde ne cumparam zarzavaturi si legume.

Am trecut zilele trecute pe langa un domn fluierand, pazindu-si rosiile de gradina si sacii cu graunte, langa piata. Avea o palarie de "nene" pe cap si privea trecatorii. Statea la umbra nepasator, dar cu un aer smecher. La intoarcere, am cumparat 1 kg de rosii si a mai pus omul vreo 2 rosii peste masura, sa fie.

Ne-a spus:

"-Se uita omul uimit la mine ca trage cantarul inspre el si eu mai adaug doua rosii. Ma intreaba de ce. Eu zic sa fie acolo, ca de unde dai, Dumnezeu iti da."

Ma uitam la ochii dumnealui albastri, la dantura ingrijita. Imi ziceam ca a fost om frumos la tineretea inca statornica in privirile azurii, iar dantura aceea ma facea sa ma intreb ce e cu acest om. Ghicindu-mi, parca, intrebarile din priviri, a spus:

"-Da, doamna, sunt profesor. Dar eu nu am facut avere cu condeiul. Ce sa fac cu 9 milioane? Am 3 luni pe an concediu. Stiti ce fac, doamna? Iau copii de pe la noi, nu din aia saraci; ma duc la ai mai bogati asa si le spun sa imi lase copiii pe maini 3 luni, in vacanta, sa invete ce e munca. Le spun cat e ziua de munca si le dau banii lor, nu copiilor."

Lectia asta scurta, facuta in cateva vorbe, s-a incheiat cam asa:

"-Uitati-va la mainile astea. Ce, astea sunt maini de profesor? (Mainile ii erau brazdate, aspre, si totusi ingrijite. Maini mari, de om ce munceste pamantul.) Sunt de taran, doamna! Daca ar face toti ca mine, ce bine ar fi!"

Am plecat zambind.