marți, 28 septembrie 2010

Ideile bune se fura

Ehh... si am ajuns si in momentul in care imi regasesc ideile preluate de altii. Totusi, e bine ca sunt un "trendsetter", cum spunea cineva.
Stateam si ma gandeam ce am furat eu, "ideatic" vorbind. Poate cum sa fac prajituri, atunci cand stateam pe scaunel, la masa de la bucatarie, langa mami. Poate cum sta treaba cu tehnica de fotografie de la oamenii din jurul meu care mi-au explicat cu rabdare unele lucruri. Poate cum sa bat un cui, sa fac surcele, sa aprind focul, sa curat via si altele de mesterit si gradinarit de la tatal meu, cu care ma intretineam ca un adevarat "baietandru".

Au inceput sa cada nucile, pe vreme ploioasa. Si prunele acelea brumarii, cu parfumul lor movuliu. Si frunza. Mare corvoada era sa imi tar bocantele grele, toamna, prin iarba umezita, sa adun fructele cazute pe jos. Dar in casa astepta o placinta cu mere si atunci nici ca mai conta ifosul meu copilaros. Pe vreme buna, faceam magiunul. Uneori in ceaun, la foc de lemne, sa iasa mai mult si sa nu murdarim peretii. Ne incalzeam mainile pe langa el si mai caram un brat de lemne sa bagam pe foc. Uitasem ce bun e sa il mananci pe paine, cu o cana de lapte caldut langa.
Cateodata, tati ne desfacea cate un castron cu varf de nuci verzi. Un deliciu. Seara, aduceam in poala mere, din beci. Mancam, uitandu-ne la televizor. Recunosc ca atunci eram cam pofticioasa si bagam in traista cam 6-7 mere odata. Ptiuu, nenica. Acum abia mananc unul. Dehhh.
Toamna faceam si primul rand de tuica, din prune rosioare, la cazanul din vecini sau la cel luat cu imprumut. Zgribulite, ne perpeleam pe langa cazanul lipit cu miez de paine, pe langa galeata unde picura din "distilerie" tuica ametitoare si imbietor mirositoare. Si cum era pacat sa prapadim bunatate de jar facut cu lemne uscate, o carnita sau o bucata de sunca crestata era pusa la loc de cinste sa sfaraie pentru gurile infometate si mainile muncite.
Si, intr-adevar, afara-s niste nori jucausi. E inceput de toamna. Amintirile nu se opresc, dar mai lasam si pe alta data. :-)
(Si, bineinteles, recomandarea mea muzicala: http://www.youtube.com/watch?v=BLKiMbC6s2k)

luni, 20 septembrie 2010

Zilele Bucurestiului


Daca pana ieri s-au sarbatorit "Zilele Bucurestiului", cu spectacole, marsuri, targuri, parade, gradini amenajate, bere, mititei si spitale pentru unii, sarit de pe rampe si rupt coloana in numele lui Red Bull care da aripi, de azi sarbatorim cu proteste. Totusi, ma astept ca de data aceasta sa se protesteze in mod responsabil, nu cu scuipat de seminte, cerut fotografii pentru aparut la televizor si chiulit o zi de la munca cu prilej de plimbare.
Mai acum cateva zile, am primit doua comentarii anonime: unul in care mi se recomanda o fundita rosie prinsa de degetul de la picior si unul in care mi se spunea ca ar fi bine sa stau in banca mea si sa nu ma mai intereseze viata altora. De buna seama ca lumea se simte "atacata" de ceea ce scriu: nimic altceva decat adevarul sau isi apara "saracia, si nevoile, si neamul". Asa se intampla cand esti om cinstit sau cand le arati altora ca ce-i al tau nu e si al lor.
Si pentru ca gramada sa fie cu varf, ma trezesc ca metroul s-a scumpit, dar nu asa, sa fie. Abonamentul pentru calatorii nelimitate, pe o luna, s-a dublat si nici macar nu se gaseste. Asa ca, ai drept la alegere, dar esti obligat sa cumperi ce se ofera. CFR-ul are si el treaba cu majorari in procente si ma intreb ce va mai urma. Citind stirile, ma ingrozesc. O sa murim de foame pe "glia muncii"? Sunt si eu optimista si sper... la o alta tara in care sa "traiesc bine".
Ei, dar nu e totul gri, asa ca cerul de afara. Mai sunt si momente saltarete, ca o romancuta cu fota jucausa. Un astfel de moment a fost "Rock loves Chopin", pe care chiar l-am degustat, atat ca fotograf, cat si ca spectator, desi mi-au picat si mie in cap ramasite de artificii. Pana la noi vesti, semnam cu o labuta si asteptam sa vedem ce se mai intampla.
[Si... o recomandare pe care am primit-o, la randul meu: Absolute Radio!]

marți, 14 septembrie 2010

Cine-s mai frumosi? Oamenii? Ploaia?


Mi se invart in cap povestile oamenilor din jur. Si incerc sa fac legaturi cu viata, sa imi dau seama de scopuri, sa imi dau seama de ce suntem creati asa.

O colega imi spune: "Scuze, imi scartaie un toc." Si incepe sa rada, cu acel ras care e molipsitor, dar si exagerat cateodata.

Imi aduc aminte de domnul de la atelierul de pielarie care spunea ca are nevoie zilnic de cateva ore in care sa fie singur, inca un motiv pentru care a renuntat la ucenicul sau. I-a reparat o gentuta surorii mele, cerand, in schimb, o bere. Un om inteligent, care sta in umbra.

A venit toamna si am fost cu totii sa culegem pere, in "varf". Casa strabunicii e schimbata total acum. Parca cineva sterge amintirile cu o maneca deja manjita.

In asociatia de fotografi se intampla lucruri care ma nemultumesc, incorecte pentru oamenii care marsaluiesc in numele ei pe strazi, lucru pentru care m-am retras din expozitia a carei idee de baza imi apartine. O sa stau in banca mea de acum.

Am avut un week-end plin de concerte. Cel mai tare mi-a placut cel de jazz. 25 de lei pentru cateva ore parfumate cu fum de tigara si cu sunete rebele. Restul s-au desfasurat prin Bucurestiul prafuit de 551 de ani, incheindu-se cu un incident legat de reclama si cu niste cuvinte care dor: "Mi-am promis ca, daca nu se va schimba ceva semnificativ intr-un an, in aceasta tara, am sa plec. Cati dintre voi vor mai ramane in Romania, sa ridice o mana sus!".


Am castigat un concurs pe un blog, pentru comentariile trimise la postari, dar nu mi-am revendicat premiul. Pentru asta si pentru faptul ca folosesc pseudonim, am devenit "dubioasa".

Da, sunt dezamagita de oameni. Ma trezesc noaptea cu un gust amar si ma intreb: "Dar maine, eu ce am sa fac? Totul la fel? Eu ce drum strabat?"

Sunt un om revoltat, dar nu o fac in gura mare. A fost o lectie dintr-o fapta simpla. Am invatat ca nu reusesc mai mult prin cuvinte aduse din argou pe varful limbii. Mai mult imi patez viata.

Astept sa inceapa sa cada frunzele, sa cada ploaia. Nu mai astept raspunsuri clare. Iar pana atunci, oamenii si lucrurile cu care ne simtim bine se aduna, se schimba, revin.