joi, 17 septembrie 2009

Pe nisipurile Deltei Dunarii

Nici nu stii unde incep si unde se termina nisipurile. Cateodata te enervezi pentru ca sub picioare nu simti ceva rigid, dar trece in lumina apusului sau a rasaritului.
Delta necesita timp si rabdare pentru a fi descoperita. Poate ca te astepti sa vezi mai mult spectacol, dar acolo natura isi face de cap si isi apara frumusetile.
Apa cat cuprinde, iar barca loveste valurile in plin, senzatia fiind ca a unei lovituri de o stanca. Soarele e aspru ca si viata pescarilor. Miroase a balta. Te-ai cam plictisi de atata stuf daca nu ai vana cate o pasare ce iti iese in cale, daca nu ai saluta alti "drumeti" ca si tine, daca nu ai da binete pescarului si nu i-ai dori sa aiba "fir intins". Si, totusi, linistea aceea nu te face sa te simti singur pentru ca nu e profunda si eterna.
Iti aloci putina importanta cand te afli la locul unde batrana Dunare imbratiseaza pe sora ei, Marea Neagra. Floricelele violet te inveselesc si te razgandesti ca totul e cam uscat prin Sfantu Gheorghe. Urmaresti un itinerariu al unei pasari, impregnat delicat pe nisipul fin.
A batut tare vantul intr-o seara. A doua zi avea sa ploua cu galeata. Totusi, nu a deranjat cu nimic. Dimpotriva, apa valatucita, pescarusii care zburau "pe loc", nisipul ce alerga cu tine dinamizau un pic preumblarea de la apus.
Atingerea prafului de siliciu e ca un asternut proaspat spalat si calcat, in care te retragi dupa o baie placuta. Iar locuitorii: fete brazdate, maini muncite, ochi veseli. Trudesc pentru masa de mai tarziu, pentru provizii de iarna. Le e simpla viata. Cum altfel ar putea sa fie?
Sulina, un pic mai "rasarita", se pierde si ea in trecut, pe stradute. Tresalta un pic pe faleza o viata oraseneasca, in rest... Trebuie neaparat sa le vezi pe doamnele ce taxeaza biletele in Far. Un geamantan vechi in spate, maini ce impletesc, un jilt inca puternic, o rochie cu guler brodat. Un cadru clasic de acum cateva zeci de ani. Si vorbeste, si vorbeste doamna cu bucle galbene, dar nu ii place deloc mandria femeilor din Sfantu' Gheorghe.
Atatea case parasite in Sfantu'. Dar ce sa mai faci cu o ramasita de barne, pe care chirpiciul inca o mai tine in picioare? Fauna domestica sta lenesa la soare, farul de paza. Oare care e mai vechi: el sau cimitirul ce-i tine de urat? Nu stim. Biserica ciudata are si ea batranetile ei.
Atatea barci, atatia pescari. Oare unde incap toate? Si cate povesti neauzite se adapostesc prin cotloanele acelor casute vopsite, primenite? Seara, tantarimea degusta. Se rezolva, nu-i bai. Ochi sa ai si auz fin sa patrunzi atatea taine.
Oamenii sunt obisnuiti cu turistii. Nu par curiosi, cum am mai vazut pe la sat. Unii isi mai veselsc ziua la carciuma de langa primarie. Femeile mai stau de vorba pe la poarta. Oricum, rarut vezi astfel de scene. Oamenii trebaluiesc pe acolo. Iar cand e de dus in vizita sau la biserica, scot camasa scrobita, cu guler alb si hainele cele mai bune. Dehhh... ca la tara.
Am uitat sa spun: au oamenii wi-fi. Eeii... ce zici? Dar viata tot grea, iar casele tot curate. Si Delta... verde, albastra.